Pagini

Introducere in pictura One Stroke

Înainte să ne apucăm de pictat:

Pictez de ani de zile şi dacă am învăţat ceva despre mine până acum este că deşi uneori sunt mândră de rezultate, alteori, nu pot face nici măcar o buclă. Ce vreau să spun este că nu putem picta tot timpul. Chiar dacă această tehnică presupune mai multă îndemânare decât talent, acest lucru nu va garantează succesul lucrărilor. Prin exerciţiu puteţi obţine rezultate surprinzătoare.


Un alt lucru la fel de important este starea dumneavoastră de spirit. Relaxaţi-va. Pictura este un hobby, trebuie să va încânte. Lăsaţi grijile. Detaşaţi-vă de orice sursă care vă provocă stres. Dacă aveţi copii, s-ar putea să găsiţi în pictură exact activitatea care să va aducă împreună.

Concentraţi-vă toată atenţia pe ce doriţi să creaţi. Nu începeţi nici un proiect cu gândul că s-ar putea să nu vă iasă.

Cum folosim culorile:
Folosesc un beţişor de cafea pentru a scoate culorile. Apoi cu o pensulă lată  îmbin culorile ca în imagine:

Vom apasă pensula îmbibată în vopsea  în direcţiile stânga-dreapta de mai multe ori până vom obţine în mijloc o culoare uniformă, o nuanţă între cele două culori alese.


Ce forme vom realiza?


1.Cea mai simplă dintre ele este “bucla”. Bucla simplă:

Această buclă simplă se poate realiza și în jos.


Un  alt tip de buclă  este bucla deschisă, are baza un punct și deschiderea mai mare.


2. Bobocul, un derivat al buclei simple. Este o bucla simpla peste care facem mai multe bucle simple in jos.


3. Bucla scoică. Poate fi folosită la petalele frunzelor sau florilor.



Acestea sunt formele de baza pe care le vom realiza in mai toate picturile noastre. Spor la treaba si nu ratati urmatorul nostru articol despre frunze. Sper ca va este util acest tutorial si sunt aici sa ascult intrebarile voastre! 

O seara frumoasa,
Amalia Copcea.




Detalii despre materialele folosite in tehnica One Stroke

Pentru că nu sunt disponibile în România culorile şi pensulele Donnei Dewberry, în continuare am să va arăt ce materiale folosesc eu şi de ce mi se par potrivite.

Sigur, puteţi folosi în această tehnică şi alte culori acrilice în locul celor prezentate aici, acestea sunt o alternativă la cele originale şi se găsesc în magazinele pentru hobby la preţuri accesibile.


Începem cu pensulele:
Părerea mea: Pensulele late sintetice se uzează destul de repede, se întăreşte vopseaua la bază şi nu mai pot fi curăţate. Va sfătuiesc să nu investiţi în pensule late sintetice, cele din imagine au costat aproximativ 5 lei bucata si le gasiti la magazinele pentru hobby. 
 
Pensulele sintetice pot fi folosite în jur de două-trei săptămâni în funcţie de cât de mult le utilizăm. Pensula 0, pe de altă parte, este indicat să fie de calitate superioară. Merită să investiţi într-o pensulă din cel mai calitativ fir de păr natural, păr de zibelină siberiană Kolinsky. Sunt excelente pentru detalii.
Folosesc de mult timp aceste culori acrilice pentru că sunt calitative şi au o putere mare de acoperire. Au o paleta largă de nuanţe. Singurul dezavantaj este că sunt puţin cam dense şi pot necesita diluare. Au o rezistenţă mare în timp şi nu se decolorează. Sunt disponibile în tuburi de 20 ml, borcane de 140 ml sau 350 ml.

De la Maimeri mai folosesc şi gama Idea decor care sunt potrivite pentru orice tip de suport.

Daca aveti alte intrebari legate de acest articol, astept sa-mi lasati un comentariu si va voi raspunde cu cea mai mare placere. De asemenea, anuntati-va si prietenii pasionati de pictura dand "Share" acestui articol. 

Sa aveti inspiratie !
Amalia Copcea
 

De ce materiale avem nevoie in pictura One Stroke ?

Pictura decorativă One Stroke a fost descoperită de artista americană Donna Dewberry. Principiul de la care porneşte această tehnică este realizarea umbrelor prin aplicarea pe aceeaşi pensulă a două culori. Una închisă(puternică), altă deschisă(luminoasă).

Donna Dewberry promovează culori acrilice speciale pentru această tehnică, culorile FOLKART care nu sunt disponibile în România încă dar se pot comanda online de pe site-ul artistei.

În pictura decorativă One stroke vom folosi numai pensule sintetice (puteţi observa cuoarea portocalie a pensulelor sintetice).

Vom avea nevoie de o pensulă lată dreaptă, o pensula rotundă, o pensulă nr 0 pentru detalii şi un punctator (un instrument folosit pentru puncte, cu două capete pline cu forma unor puncte de dimensiuni diferite).

Opţional: mai folosesc pentru diluarea culorilor Pipeta Borma Wachs.